Svetlana Aleksievici – despre Dezastrul de la Cernobîl

Nu putem intra însă în acțiunea cărții până nu aflăm câteva date despre autoarea sa. Așadar, Svetlana Aleksievici s-a născut la data de 31 Mai 1948 în localitatea Stanislav. Este jurnalistă, ornitologă și scriitoare de origine belarusă. În 2015 câștigă Premiul Nobel pentru Literatură. Cartea Dezastrul de la Cernobîl, care a apărut în 1997 este și astăzi interzisă în Bielorusia.

Cartea ne prezintă mărturiile celor care au supraviețuit exploziei reactorului numărul 4. Ne prezintă traumele prin care au trecut cei care au fost și au ajutat la evacuarea satelor învecinate, precum și a celor care au lucrat efectiv la reactorul de la Cernobîl.

Sunt povești cutremurătoare ale unor supraviețuitori care nu au avut curajul să vorbească la timpul potrivit. Aceste mărturii aparțin diverselor categorii de oameni, de la copii la bătrâni, de la simplii muncitori, la fizicieni de renume și conducători ai partidului sovietic. Toți au văzut dezastrele radiației.

M-au cutremurat mărturisirile copiilor despre cum sunt văzuți acum și despre ce au văzut ei atunci. Apa în care se scăldau era galbenă din cauza radiației. Nu mai veneau insectele, păsările iar rând pe rând ajungeau să se îmbolnăvească. Povestesc despre evacuarea forțată, despre boala cruntă ce i-a răpus după explozie. Mulți au făcut cancer, sunt invalizi sau așteaptă în spitale să moară. Sunt respinși pentru că sunt „ Copii ai Cernobîlului ”.

M-au înduioșat poveștile bătrânilor care veneau noaptea pe furiș la căsuțele lor din satele apropiate. Bătrânii, care, deși știau că vor muri au ales să rămână în locul unde s-au născut. Povestesc cu groază de momentele urmate în urma evacuării. Se ascundeau în păduri, beau votcă și iod pentru a nu afectați de radiație.

Sentimentele cele mai profunde cred că au fost ale soldaților care, au fost nevoiți să distrugă sate întregi, să omoare animale și să alunge oameni de la casele lor, pentru a împiedica radiația să se extindă.

Articol trimis de Corina.

Lasă un răspuns