Liam este cel care mi-a captat atenția și m-a ținut în priză pe tot parcursul cărții. Un om în vârstă de vreo 61 de ani, trecut prin două căsătorii, care se mută în urmă unei restructurări în învățământ, într-un cartier sărăcăcios, duce o viață extrem de banală. Cât de banală este această viață a lui? Va afla și el când se va trezi într-o bună zi pe patul unui spital, neamintindu-și nimic din cele întâmplate.
După ce soția sa se sinucise când prima lor fetiță avea doar 2 anișori, Liam a încercat să-și refacă viața cu Barbara, dar nici de această dată nu a avut noroc din cauza nepotrivirii de caracter. Această nepotrivire de caracter îl îndepărtează de fiicele sale dar în urma incidentului se trezește, pe lângă pierderea de memorie, că trebuie să aibă grijă de fiica sa cea mică Kitty.
Obsedat de pierderea memoriei, încearcă să-și amintească cu orice preț cum anume a avut loc accidentul, cunoscând-o astfel pe Eunice, o păstrătoare de amintiri care lucra pentru cel mai bogat om din oraș. Relația lor evoluează într-un mod rapid și amândoi se trezesc ca fiind îndrăgostiți unul de celălalt. Însă ceva se întâmplă ceva care le va schimba viața amândurora, în special lui Liam.
O singură legătură există între acțiunea cărții și titlul în sine, „ Busola lui Noe ”, atunci când în urma unei conversații cu nepotul să de 3 anișori Jonah, Liam face referire la personajul biblic Noe spunându-i că acesta nu a avut nevoie de o busolă pentru a se regăsi după potopul dat de Dumnezeu. A trebuit doar să plutească pentru a-și găsi locul.
În paginile cărții se ascunde un umor subtil de la început până la sfârsit iar acțiunea personajelor reflectă foarte bine relațiile umane. E o carte ce pur și simplu m-a făcut să nu-mi doresc să o las din mână; atât de mult mi-a plăcut.