Chiar dacă programul tău este foarte încărcat, trebuie să știi să îți rezervi ceva timp și pentru tine, în care să te relaxezi, să faci ceva ce îți place. Sau sa înveți ceva nou, să te perfecționezi!
Poți să faci acest lucru prin stabilirea priorităților: spre exemplu, îți poți programa trei activități importante pe care trebuie să le duci la capăt într-o zi și câteva „misiuni laterale”. Făcând acest lucru, te vei apuca, pe rând, de fiecare „obiectiv” și abia după ce termini, poți trece la următorul. Bineînțeles, poți lua pauze care te vor ajuta să îți recapeți concentrarea. Astfel, fiind mai organizat, îți va rămâne timp și pentru tine, pentru că vei economisi multe ore în care n-ai fi făcut decât să treci de la un lucru la altul, plângându-te că ai multe de făcut și adunând destul stres.
Timpul pe care îl petreci singur este mai important decât ai putea crede – te ajută să te cunoști, să te destinzi și să te perfecționezi. Chiar dacă ar putea părea târziu să îți descoperi o nouă pasiune, nu este deloc așa! Oricând poți încerca să înveți ceva nou, vei găsi o nouă metodă de relaxare. Trebuie doar să ai curaj, să crezi în tine și cine știe, poate chiar ești bun la ceea ce faci și se va transforma dintr-o pasiune într-o ocupație!
Pe lângă asta, ai la îndemână toate mijloacele de care ai nevoie… Chiar dacă nu îți ajung banii, în ziua de astăzi internetul îți oferă o mulțime de informații și de oportunități de care este bine să profiți. În loc să pierzi o mulțime de timp pe Facebook, citind despre alți oameni, poți căuta diferite tutoriale. O să găsești orice, de la fotografie și desen la tot felul de exerciții fizice, de la machiaj la tutoriale pentru utilizarea unor programe pe calculator.
Articol trimis de Andreea.