Lumea în care trăiește Cassia este o lume construită segmentar, cu toate lucrurile puse la locul lor și un program foarte bine stabilit. Este o lume perfectă în care fiecare știe ce are de făcut. Societatea decide ce mănâncă, unde lucrează, cu ce se îmbracă și cu cine se va căsători fiecare cetățean. Pare o lume mai mult decât perfectă deoarece nici Cassia și nici familia ei nu duc parte de lipsuri și nici nu duc vreo grijă.
Această lume este schimbată în seara banchetului când va afla cine îi este sortit să-i fie Pereche; nimeni altul decât cel mai bun prieten al ei, Xander – considerat de către toți ca fiind alegerea perfectă. Această perfecțiune este spulberată când pe microcardul ce conține informații despre Perechea ei apare chipul unui alt băiat. Acel băiat îi dă lumea peste cap Cassiei, mai ales când află că este o aberație.
Ky este un tânăr pe cât de normal, pe atât de anormal. Știe să scrie, știe să citească și o face pe Cassia să intre în foarte multe încurcături și chiar să ajungă să-l iubească.
Situații care îi dau lumea mică și perfectă peste cap, care o fac să-și pună întrebări despre originile ei, despre cât de corecte este Societatea cu ei și mai ales despre cât de verosimil binele pe care îl vrea pentru cetățenii ei.
Legăminte este un roman despre riscurile asumate în numele iubirii, despre dorința de a fi cu cel iubit nu cu cel ales, despre libertate și curaj.