Sari la conținut
Prima pagină » Cum se fac cumpărăturile corect într-un supermarket?

Cum se fac cumpărăturile corect într-un supermarket?

    În zilele noastre găsești câte un supermarket la fiecare colț de stradă, așa încât de cele mai multe ori faci majoritatea cumpărăturilor într-un astfel de magazin. Alimentarele pe care le întâlneai în trecut sunt din ce în ce mai puține, iar supermarketurile sunt prima alegere și uneori singura pe care o ai la dispoziție ca să faci o parte din cumpărăturile uzuale.

    Pentru multe persoane, mersul la cumpărături este o corvoadă. Dacă te regăsești printre acestea și vrei să faci din această activitate una fără stres, ai în vedere câteva mici trucuri. Acestea te vor ajuta să îți fie mai ușor mersul la supermarket, să dureze mai puțin și să nu uiți vreun articol de care chiar ai nevoie așa încât să te întorci pentru încă o vizită.

    Să începem cu începutul. La intrarea în supermarket există un loc special de unde poți să îți iei un coș de cumpărături. Primul pas este să decizi ce mărime de coș ai nevoie, în funcție de numărul de articole pe care le vei cumpăra. Dacă ai de gând să cumperi doar câteva produse, cel mai simplu e să alegi un coș de plastic de mână.

    Chiar dacă știi că vei avea puține produse de cumpărat, ia totuși un coș de mână și nu le căra produsele în brațe, cum mai observăm că procedează unii cumpărători. Într-un moment de neatenție le poți scăpa și apoi le plătești.

    Ca să îți fie mai ușor dacă ai probleme medicale și nu poți purta coșul până la casa de marcat, cere personalului din magazin un cărucior special pentru purtat coșurile mici de plastic. Deși unele magazine nu sunt dotate cu un asemenea tip de cărucior, altele chiar le dețin și din diferite motive nu le-ai găsit în zona de la intrare.

    Coșul mic de mână este de mare folos și pentru cumpărăturile rapide. În plus, tot pentru mai multă rapiditate, tot mai multe supermarketuri introduc case de marcat destinate persoanelor care cumpără puține produse și casele de marcat tip self-service, unde vei manevra mult mai ușor un coș de mici dimensiuni.

    Desigur, principalul mod în care poți să știi ce fel de coș ai nevoie este dacă ai făcut o listă de cumpărături de acasă. Cei care nu pregătesc o astfel de listă au tendința de a lua un coș mai mare, în ideea în care nu știu ce urmează să cumpere și de cele mai multe ori vor achiziționa mai multe produse decât cele pe care și le doreau.

    Pe de altă parte, atunci când știi că vei face cumpărături în cantități mari, este obligatoriu să iei un cărucior de cumpărături de dimensiuni mari. Unele magazine oferă mai multe mărimi, mic, mediu sau mare, în timp ce altele îți vor pune la dispoziție un singur tip de coș.

    Tu știi exact cum să folosești cărucioare de cumpărături de aceast tip ca să îți fie cât mai de folos la cumpărături? Cuvântul de ordine pentru acestea este Organizarea. Chiar dacă la prima vedere pare foarte simplu să arunci produsele de pe raft în cărucior și să mergi mai departe, îți poți face vizitele la supermarket să fie mai ușoare dacă le folosești corect.

    Acestea sunt în așa fel construite încât să îți faciliteze cumpărăturile, iar fiecare tip de produs trebuie așezat în alt loc.

    Vei observa că sub coșul propriu zis există o parte metalică plană prinsă de cadru, pe care se pot plasa produse. Pe aceasta o folosești atunci când cumperi produse grele sau voluminoase. Aici vei pune, de exemplu, baxurile de apă și suc, cărbunii de grătar sau obiecte de uz casnic cum ar fi detergenți în cantitate mare sau hârtie igienică.

    De asemenea, dacă îți aranjezi produsele într-o ordine anume, vei putea să pui mai multe lucruri în același cărucior și îți va fi mai simplu să îl împingi. Marginea metalică rabatabila către interior nu este destinată plasării produselor. Este un loc pentru copiii de până la doi ani, pentru ca părinților să le fie ușurată vizita la supermarket. Dacă plasezi produse acolo, vor cădea.

    Apoi, orice cărucior de cumpărături metalic mai are zona din mijloc, unde se pun majoritatea produselor cumpărate. Și aici este foarte important să așezi cumpărăturile în ordine, pentru a câștiga spațiu și pentru a nu te afla în situația în care produsele cad unul peste altul. Nu vrei ca la casa de marcat să ajungi cu borcane sparte sau cutii rupte.

    În partea din spate a căruciorului, către client, se vor așeza cumpărăturile de dimensiuni mai mari, care sunt compacte: conserve, pateuri, sticle de băutură, bucăți de carne. Acele produse peste care poți pune unele perisabile, precum salata verde.

    În partea din față, așază alimentele peste care nu poți pune alte produse: fructele, ouăle, pâinea și orice alte cumpărături de acest fel. Alimentele trebuie așezate în așa fel încât să nu se miște în căruciorul de cumpărături metalic.

    Așa-i că mici trucuri te pot scăpa de stres și cu ajutorul lor salvezi timp?

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *