Copii care au schimbat lumea

Anne Frank

Anne şi familia ei s-au mutat la Amsterdam în 1933, după ce naziştii au câştigat puterea în Germania, fiind prinşi în vâltoarea evenimentelor ce aveau loc în Ţărilor de Jos. Persecuţiile împotriva populaţiei evreieşti începuseră să crească, iar în iulie 1942, familia a fost nevoită să se ascundă în clădirea de birouri a tatălui ei, Otto Frank. După doi ani, grupul este trădat şi transportat în lagărele de concentrare. La şapte luni de la arestare, Anne Frank moare de tifos în lagărul de concentrare Bergen-Belsen, la doar câteva zile de la moartea surorii ei, Margot. Otto, singurul supravieţuitor al familiei, revine la Amsterdam după terminarea războiului şi găseşte jurnalul copilei. După o luptă intensă reuşeşte să publice scrierile fetiţei sale în 1947. Jurnalul a avut un mare succes. A fost tradus din olandeză şi publicat în limba engleză pentru prima oară în 1952, Anne devenind una dintre cele mai renumite şi mai disputate victime ale Holocaustului.

Annelies Marie „Anne“ Frank a fost o copilă evreică de origine germană, din oraşul Frankfurt. A devenit cunoscută postum, ca urmare a publicării jurnalului ei, în care au fost consemnate experienţele fetei din timpul ocupaţiei germane din Ţările de Jos în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Samantha Reed Smith

Samantha a fost o elevă americană din Manchester, Maine, care a devenit faimoasă în timpul Războiului Rece. În noiembrie 1982, la vârsta de 10 ani, îi scrie câteva rânduri liderului Yuri Andropov, în care îi cere să i se explice cauzele care au dus la o astfel de situaţie tensionată între SUA şi Uniunea Sovietică. Copila nu primeşte un răspuns, dar scrisoarea este publicată în ziarul Pravda. Căutările ei nu se opresc însă aici. Samantha trimite o altă scrisoare şi ambasadorului rus în SUA, în încercarea de a afla dacă Andropov îi va oferi vreun semn, iar pe 26 aprilie 1983 obţine un răspuns. Reuşita ei atrage atenţia mass mediei din ambele state şi astfel devine „Ambasadorul Bunăvoinţei“ şi „Cel mai tânăr ambasador american“. A scris o carte despre experienţele ei şi a jucat într-o serie TV. Se stinge din viaţă la vârsta de 13 ani, în urma unui accident aviatic.

Hector Pieterson

În iunie 1976, elevii unui liceul din orăşelul Soweto decid să protesteze paşnic împotriva introducerii obligatorii a limbii afrikaan. Se interzicea, printre altele, vorbirea oricărei alte limbi, în afară de afrikaan. Încercarea micuţilor este întâmpinată agresiv de forţele de ordine. Copiii, printre care se afla şi Hector (12 ani), se opun, cerând dreptul la liberă exprimare. Atunci, autorităţile decid să deschidă focuri de armă asupra grupului. Primul care cade la datorie este Hector Pieterson, moment în care, în întreg oraşul, se încing spiritele. Oamenii ies în stradă alăturându-se micilor protestatari, dar totul duce la nu mai puţin de 550 de victime, oameni care şi-au pierdut viaţa în ploaia de gloanţe. 20 dintre aceştia erau copii de până în 18 ani. În ceea ce-l priveşte pe Hector, trupul neînsufleţit îi este ridicat şi purtat pe braţe de un student. Momentul este imortalizat de Sam Nzima şi ilustrează disperarea şi durerea de pe chipul tânărului. 14 ani mai târziu, în Soweto, pe strada Khumalo, este ridicat un monument comemorativ Hector Pieterson.

Iqbal Masih

Povestea sumbră a lui Iqbal Masih începe la frageda vârstă de numai 4 ani. Copilul este vândut de familie ca sclav, pentru 12 dolari, unui fabricant de covoare. La vârsta de 7 ani ajunge să muncească şi câte 12-15 ore pe zi pentru a plăti datoriile familiei. Dar dobânzile creşteau, iar plăţile erau din ce în ce mai greu de onorat. Drama lui Iqbal avea însă să se termine 6 ani mai târziu. În timpul unei plimbări, ajunge în mijlocul unui miting la care se milita pentru drepturile omului şi era acuzată exploatarea infantilă. Cumva, microfonul ajunge şi la Iqbal, care prinde curaj şi își relatează întreaga poveste. A fost destul pentru ca oamenii să-i sară în ajutor. Ulterior, tânărul se alătură „Frontului Eliberării de Muncă Forţată“ şi reuşeşte în anii ce urmează să elibereze din sclavie nu mai puţin de 3000 de copii pakistanezi. În 1994 este distins cu Premiul pentru Drepturile Omului, iar un an mai târziu, chiar în duminica de Paşte, este asasinat de membrii aceleiaşi mafii pe care încerca s-o distrugă. Avea doar 13 ani.

 

Lasă un răspuns